Pufuleții, siguranța națională și sufletul avocaților
Lăsând pentru moment deoparte zâmbetele răutăcioase pe care ar putea să le provoace orice discuție despre sufletul avocaților, să precizăm pentru început ce anume ne propunem să analizăm: regimul de autorizare a investițiilor străine instituit prin OUG 46/2022 și mai ales felul îngrijorător – după noi – în care prea mulți dintre avocați se raportează la acest regim.
Nu vom relua aici prevederile ordonanței cu pricina, care sunt oricum bine cunoscute după aproape doi ani de la intrarea ei în vigoare. Nu vom enumera nici chestiunile pe care ordonanța putea să le trateze mai clar, deși acestea nu sunt nici puține și nici neînsemnate. Problema care ne preocupă este convingerea la care au ajuns mulți avocați cum că investiții în domenii aparent banale pot aduce atingere siguranței naționale.
Și, pentru că am amintit de activități economice aparent banale, propunem mai jos un exemplu ipotetic pe baza căruia putem comenta raționamentele confraților noștri: achiziția de către un investitor non-UE a unei fabrici de pufuleți din România. Pentru a nu atrage mânia vreunui producător de pufuleți ne grăbim să adăugăm că banalitatea la care ne referim nu este un peiorativ, ci doar o constatare. Ne permitem această etichetă pentru că ne raportăm exclusiv la prevederile Hotărârii CSAT 73/2012, acolo unde se arată care sunt domeniile ce pot aduce atingere siguranței naționale. Ba mai mult, banalitatea inițială s-ar putea să nu reziste la o analiză mai atentă, căci ochiul bine antrenat al unui avocat vede mult dincolo de aparențe.
Solicitându-i-se o analiză a autorizărilor necesare pentru preluarea controlului unic asupra fabricii de pufuleți, avocatul din exemplul nostru constată pentru început că tranzacția nu intră sub incidența Legii Concurenței nr. 21/1996: clientul său nu are cifră de afaceri în România.
Singura chestiune ce mai așteaptă răspuns este eventuala afectare a siguranței naționale. Răspunsul aici ar trebui să fie evident, după cum se poate verifica foarte ușor în urma unei discuții de două minute cu un adult fără studii superioare juridice. Din (ne)fericire avocatul nostru ipotetic nu se poate ghida într-o chestiune atât de importantă după bunul-simț. În definitiv, un avocat lucrează cu izvoare de drept, el nu este un profan care își consultă propriile convingeri sau prejudecăți atunci când un investitor îi solicită o analiză juridică importantă.
Avocatul nostru verifică deci cu conștiinciozitate dacă fabrica de pufuleți se încadrează în vreunul din domeniile enumerate de Hotărârea CSAT 73/2012. Afectează ea securitatea cetățeanului și a colectivităților? Firește că nu. Dar securitatea frontierelor, securitatea energetică sau a transporturilor? Răspunsul este la fel de clar. Sau poate securitatea sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale? Aici însă avocatul observă că legiuitorul nu a precizat care sunt resursele vitale, ceea ce poate da naștere unor interpretări contradictorii. Să fie oare pufuleții o asemenea resursă? Ceva nescris în vreun act normativ îi spune totuși că nu, așa că trece mai departe prin lista cu domeniile fierbinți.
Litera f) îi readuce același sentiment de nemulțumire față de claritatea actului normativ. Se vorbește de ”securitatea infrastructurii critice”, dar din nou lipsesc precizările care l-ar putea ajuta să decidă care anume este infrastructura critică. Posomorât, trece mai departe, dar ține totuși minte că ar trebui să se mai gândească la litera f). Cu securitatea sistemelor informatice și a celor de comunicații lucrurile sunt clare – pufuleții nu se încadrează. La fel și cu securitatea activității financiare, fiscale, bancare și de asigurări sau cu activitățile legate de armament, muniții, explozibili sau substanțe toxice.
Litera j) îi face inima să tresară – securitatea industrială. În treacăt fie spus, legiuitorul nici că putea sa fie mai clar de atât. Se încadrează oare fabrica de pufuleți aici? Adultul fără pregătire juridică ar zice că nu – de e pace, de-i război, pufuleții tot nu afectează siguranța națională. Dar oare chiar așa stau lucrurile? Nu activează fabrica de pufuleți în domeniul industriei alimentare? Ba da – categoric avem de-a face cu o activitate industrială. Face oare legiuitorul vreo distincție între industrii? Nu. Ubi lex non distinguit, știm cu toții continuarea. Păi atunci de ce nu s-ar încadra fabrica de pufuleți aici? În plus, nu este oare industria alimentară de o importanță evidentă pentru țară? Mai ales în caz de război.
Celelalte domenii din hotărârea CSAT sunt clare și pufuleții nu se încadrează acolo, dar analiza avocatului nostru este departe de happy end. ”Securitatea infrastructurii critice” și ”securitatea industrială” nu îi dau pace. Care să fie răspunsul corect?
Aici intervine chestiunea deloc neglijabilă a amenzilor pentru nenotificarea operațiunilor care afectează siguranța națională. Amenzile sunt uriașe. Să îi spună oare clientului că nu e nevoie de notificare? Și dacă vine cineva și încadrează fabrica de pufuleți în vreuna din ”securitățile” acelea vagi? Ar fi oare prima oară când autoritățile statului aplică legea altfel decât ar trebui? Cine știe cum o putea fi reconvertită fabrica respectivă în caz de primejdie de la producția de pufuleți la… altceva? Iar acel altceva să fie legat cumva de siguranța națională…
Acesta este momentul când se dă lupta pentru sufletul avocatului nostru. Și pentru a înțelege la ce ne referim, facem o scurtă paranteză pentru a relata pe scurt o dilemă pe care au avut-o navigatorii europeni după ce Copernic a îndrăznit să afirme că de fapt Pământul se învârte în jurul Soarelui, nu invers. După cum se știe, ideea aceasta intra în contradicție frontală cu doctrina Bisericii Catolice. Dar din punct de vedere practic, ideea lui Copernic avea consecințe destul de importante pentru navigație: pe baza ei se puteau realiza calcule și măsurători mai exacte, chestiune deloc neglijabilă. Dar nici osânda veșnică (rezervată necredincioșilor, păgânilor, ereticilor) nu era neglijabilă. Navigatorii ar fi vrut să folosească rezultatele obținute pe baza teoriei lui Copernic, dar nu ar fi vrut să își riște sufletele. În fața acestei dileme, s-au adresat Vaticanului și au cerut îndrumare: ce putem să facem ca să navigăm mai bine fără a cădea însă în păcat? Răspunsul primit de la Vatican a fost magistral: puteți folosi teoria lui Copernic dacă vă ajută din punct de vedere practic, dar să nu credeți că este adevărată.
La fel și avocatul nostru ipotetic: el poate oferi clientului un sfat pragmatic, câtă vreme nu crede că pufuleții chiar afectează siguranța națională. Răspunsul său pentru client ar trebui să fie următorul: achiziția fabricii nu trebuie notificată, dar legislația nu e tocmai bine scrisă și amenzile sunt uriașe, așa că vă putem ajuta cu pregătirea notificării dacă doriți să nu vă asumați niciun risc, deși, repetăm, notificarea nu este necesară.
Din păcate, prea mulți avocați își confundă propriile frici și nesiguranțe (amenzile sunt totuși uriașe) cu analiza lucidă a textelor de lege. Nu putem să nu ne întrebăm dacă opiniile lor ar fi fost aceleași în cazul în care amenzile ar fi fost mult mai mici. Dacă textele de lege erau identice, dar amenda ar fi fost neglijabilă, s-ar fi schimbat oare concluzia lor? Iar dacă s-ar fi schimbat, oare cum se numea schimbarea aceasta în latină? Și oare la ce materie se studia în facultate?
Avocatul din exemplul nostru ipotetic a urmat cursurile unei facultăți cu profil juridic tocmai pentru a învăța cum să interpreteze un text de lege și să îl aplice într-un caz concret. Deprindere cu atât mai necesară cu cât textul de lege este mai neclar. Însă după anii de facultate și anii de experiență care au urmat, avocatul nostru a ajuns la concluzia că interpretarea corectă a unui text de lege este cea care este lipsită de orice risc. Așa că își anunță clientul că operațiunea trebuie notificată și se felicită că nu a cedat tentației de a răspunde fără o analiză atentă a textelor de lege.
Credem însă că munca unui avocat presupune, măcar teoretic, mai mult decât simpla identificare a opțiunii care este total lipsită de riscuri. Orice client poate să identifice și singur opțiunea aceasta dacă avocatul îi transmite un e-mail cu normele juridice aplicabile. Parcă totuși rolul unui avocat ar trebui să fie altul, nu? Parcă totuși clientul îi solicită sfatul pentru a afla cum interpretează un profesionist al dreptului textele de lege aplicabile în speță. Or, dacă opinia avocatului este că interpretarea corectă este cea care nu îi creează avocatului vreo teamă că ar fi greșită, ce anume vinde acel avocat clientului său?
La această ultimă întrebare putem răspunde tot apelând la pufuleții de care am tot vorbit până acum. Aceștia sunt făcuți din mălai și aer. Iar activitatea avocatului nostru ipotetic implică aceleași ingrediente, numai că procesul tehnologic este diferit: avocatul cu pricina va încasa niște mălai pentru analiza sa, dar de fapt va fi vândut clientului niște aer.
Articol apărut în Juridice.ro
