Avizarea tacită în urbanism, consolidată prin OG 7/2026
Această ordonanță aduce modificări importante Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, precum și OUG nr. 31/2025, modificări pe care le vom analiza în cele ce urmează.
Dosarele rămase în așteptare intră sub un nou calendar procedural
Intrarea în vigoare a modificărilor aduse prin OG 7/2026 marchează un punct de inflexiune pentru documentațiile de urbanism și autorizare a construcțiilor aflate în curs de avizare. Legiuitorul a stabilit un reper temporal explicit, de la care procedurile administrative se reconfigurează, inclusiv pentru cererile deja depuse, dar nesoluționate. Data de 2 februarie 2026 devine, practic, noul punct de pornire pentru calculul termenelor legale aplicabile dosarelor blocate în circuitul avizator.
Resetarea termenelor pentru documentațiile aflate în curs
Actul normativ prevede expres că, pentru documentațiile aflate în curs de avizare la momentul intrării sale în vigoare și pentru care nu au fost emise avizele sau acordurile necesare, termenele procedurale încep să curgă de la această dată.
Amintim că termenul pentru analiza documentațiilor depuse și a eliberării avizelor sau acordurilor de către autoritățile și instituțiile publice emitente, introdus prin Ordonanța de Urgență 31/2025, este de maximum 30 de zile de la data depunerii solicitării eliberării acestora de către beneficiarul documentației, cu următoarele excepții în care termenul este de maximum 15 zile, respectiv termenul pentru emiterea actului administrativ în cazul autorităților privind protecția mediului, în cazul autorităților publice centrale ale căror procedură stabilită prin lege presupune analiza documentației într-o comisie de specialitate, precum și în cazul inspectoratelor pentru situații de urgență județene, București-Ilfov, termenul de 15 zile începând să curgă de la momente diferite.
În cazul în care documentația de amenajare a teritoriului sau de urbanism depusă spre avizare este incompletă, necesită clarificări tehnice sau modificări, autoritățile și instituțiile publice centrale, locale și alte entități emitente de avize și acorduri au obligația de a transmite solicitantului, o singură dată, toate condițiile și solicitările de modificare, completare sau clarificare, printr-o singură adresă de comunicare.
O modificare a cadrului legal precedent este aceea a introducerii obligației emiterii unei adrese de respingere, în cazul în care beneficiarul nu transmite răspunsul entităților sesizate pentru emiterea avizelor sau acordului solicitat prin certificatul de urbanism, în termen de 60 de zile de la data primirii adresei de comunicare, atât în domeniul documentațiilor de urbanism, potrivit art. 56 alin. (14) din Legea nr. 350/2001, cât și în materia avizelor necesare autorizării, conform art. 5 alin. (17) din Legea nr. 50/1991, cu posibilitatea reluării acesteia în baza unei noi înregistrări.
După primirea de la beneficiar a răspunsului, entitățile sesizate pentru eliberarea avizelor solicitate au obligația să elibereze avizul în termen de 15 zile de la depunerea de către beneficiarul lucrărilor a clarificărilor/completărilor/modificărilor sau să respingă documentația, în condițiile identificării de aspecte neconforme cu cadrul legal sau incorecte tehnic, cu justificarea temeinică din punct de vedere tehnic, științific și juridic.
Un aspect inovator îl reprezintă introducerea unor reguli probatorii menite să asigure dovedirea depunerii documentației, în situațiile de refuz sau de limitare a primirii ori înregistrării acesteia, inclusiv prin mijloace electronice.
Consecința tăcerii administrației: intervenția avizării tacite
Dacă în interiorul acestui nou interval, autoritatea competentă nu emite avizul, nu formulează o solicitare de completări și nici nu comunică un refuz motivat, operează mecanismul avizării tacite, cu consecința considerării documentației complete și corecte.
În plan practic, documentația este considerată completă, iar avizul se prezumă acordat. Astfel, beneficiarul poate continua demersurile pentru obținerea autorizației de construire, utilizând dovada depunerii inițiale, respectiv a completării, modificării, clarificării acesteia și o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu a fost primită solicitarea de clarificare, completare sau modificare, nu a fost eliberat avizul ori nu a fost eliberată adresa de respingere, înaintea împlinirii termenelor.
Este, fără echivoc, o măsură menită să reducă blocajele administrative și să limiteze întârzierile generate de lipsa de reacție a instituțiilor avizatoare.
Excepțiile de la regula generală
Regimul avizării tacite nu este însă universal aplicabil. Sunt exceptate instituțiile care fac parte din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, pentru care termenele și procedurile de avizare sunt stabilite prin reglementări speciale.
În aceste cazuri, mecanismul avizării tacite nu se activează automat în condițiile prevăzute de ordonanță, iar beneficiarii trebuie să analizeze cu atenție normele specifice incidente.
Gratuitatea analizării și eliberării avizelor pentru documentații de urbanism inițiate de autorități
Prin OG 7/2026 se aduc completări și Legii nr. 51/2006, prin implementarea gratuității analizării și eliberării avizelor pentru documentațiile de urbanism inițiate de autorități și instituții publice. De asemenea, se instituie interdicția de a percepe taxe sau tarife multiple pe parcursul etapei de avizare pentru PUZ și PUD inițiate de beneficiari privați, cu păstrarea valabilității taxelor achitate la momentul primei depuneri.
Ce trebuie să facă dezvoltatorii și antreprenorii
Pentru titularii de proiecte cu documentații rămase fără răspuns, reluarea procedurii de la zero nu este necesară. Esențială este monitorizarea atentă a noului termen procedural declanșat la 2 februarie 2026.
În lipsa unei reacții formale din partea autorității în intervalul legal, cadrul normativ permite continuarea demersurilor pe baza prezumției de avizare.
Această schimbare repoziționează raportul dintre administrație și beneficiar, transferând consecințele inacțiunii din zona investitorului în cea a instituției publice.
O schimbare cu impact structural
Prin intervenția legislativă recentă, se transmite un semnal clar: tăcerea administrației nu mai poate paraliza investițiile. Resetarea termenelor pentru dosarele aflate în curs reprezintă o măsură de disciplinare procedurală și o încercare de a corecta o disfuncționalitate sistemică a procesului de autorizare în construcții.
Pentru mediul antreprenorial și pentru profesioniștii din domeniul juridic și al dezvoltării imobiliare, perioada următoare impune o atenție sporită asupra calendarului procedural și o gestionare riguroasă a probatoriului privind depunerea și comunicările oficiale.
Articol apărut în Juridice.ro





