Holdinguri. În România?
Mă folosesc de subiectul intens mediatizat zilele acestea („Pavăl Holding cumpără Carrefour”) pentru a readuce în atenția antreprenorilor români această soluție (holdingurile) încă – din păcate – prea puțin cunoscută.
Încep cu concluzia, dar e important să citiți până la capăt.
În România se (mai) întâmplă și lucruri bune! Cu cât le știu mai mulți antreprenori, cu cât le folosesc mai mulți, cu atât ne va fi mai bine ca țară.
Pavăl Holding este un exemplu, e drept, cel mai vizibil în momentul de față. Dar mai sunt și alte exemple, holdinguri create de antreprenori români de succes. Eu și echipa mea de avocați și fiscaliști suntem onorați că, de-a lungul timpului, am contribuit la înființarea câtorva dintre ele. Ne bucură și faptul că am contribuit la localizarea acestora în România și nu prin cine știe ce alte țări și sperăm să o facem și în continuare din ce în ce mai des.
În plus, ne putem mândri cu faptul că am contribuit la implementarea legislației care a făcut acest lucru posibil și sperăm să fim auziți și acum, când vorbim de alte măsuri de modernizare a legislației noastre.
Ce sunt holdingurile?
Holdingurile sunt companii folosite, în principal (de preferință exclusiv), pentru administrarea participațiilor în alte companii și pentru a efectua investiții noi. Ideal, holdingul nu are propriile activități comerciale.
Sunt oare holdingurile reglementate în legislația românească? Nu, dar nici nu avem nevoie. Holdingul poate fi un SRL sau un SA, ambele forme de încorporare reglementate încă din 1990, prin Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Ce face ca un stat să fie preferat pentru înregistrarea holdingurilor?
Scriam în Capitolul 4 – „Despre holdinguri” din lucrarea „Despre fiscalitate și competitivitate” publicată la începutul lui 2012 că – pentru a fi luat în considerare pentru amplasarea holdingurilor – un stat trebuie să îndeplinească anumite condiții:
i) Să aibă încheiate convenții privind evitarea dublei impuneri cu un număr cât mai mare de state;
ii) Să aibă o cotă de impozit pe profit competitivă;
iii) Să nu impoziteze câștigurile de capital (din vânzarea participațiilor deținute în alte companii), eventual în anumite condiții;
iv) Opțional, să permită consolidarea pentru impozitul pe profit în grup.
Constatam atunci, în 2012, că primele două condiții erau deja îndeplinite de România (89 convenții semnate, 16% impozit) și propuneam următoarele:
i) Neimpozitarea câștigurilor din vânzarea titlurilor de participare, dacă la data vânzării holdingul deține mai mult de 10% din compania vândută sau dacă investiția făcută e de cel puțin 1 milion de euro, de mai mult de 1 an. Am propus această soluție (similară cu soluția ce funcționa în Luxemburg), pentru a favoriza investițiile pe termen ceva mai lung, nu neapărat cele speculative, de tip „flip” (precum Cipru sau, mai nou, UAE);
ii) Reducerea de la 2 ani la 1 an și respectiv de la 20% la 10% a condițiilor pentru aplicarea Directivei 2011/96/EU din 30.11.2011 Parent/Subsidiary (Directiva P/S) , directivă care se referă la neimpozitarea dividendelor plătite asociaților/acționarilor, persoane juridice înregistrate în UE;
iii) Neimpozitarea câștigurilor din vânzarea titlurilor vândute pe bursă, dacă sunt deținute de mai mult de 1 an.
Ce s-a întâmplat de atunci?
i) În 2014 Codul fiscal a fost modificat, câștigurile din vânzarea de titluri de participare devenind neimpozabile în condițiile propuse în 2012 (art. 23, lit. (j)): >1 an, >10%, la fel și condițiile pentru aplicarea Directivei P/S. Din păcate nu au fost preluate și propunerile referitoare la investiția minimă și investițiile pe bursă.
Practic, cu această măsură, Guvernul de atunci a pus România pe harta locațiilor pentru holdinguri.
ii) În 2020, în Codul fiscal a fost adăugat un capitol nou (Capitolul IV1 – art. 421 – 4211) prin care a fost introdusă și posibilitatea consolidării fiscale pentru companiile românești constituite într-un grup fiscal (în anumite condiții, nu detaliez aici). Această soluție permite îmbunătățirea cash-flow-lui la nivel de grup, prin compensarea pierderii fiscale a unei/unor companii cu profitul celorlalte (evident, pierderea nu se mai reportează, fiind recuperată prin compensare).
Acest instrument a fost afectat de IMCA, dar să sperăm că barbarismul dispare din 2027.
Ce câștigă și ce pierd statele care implementează acest tip de legislație?
Câștigurile sunt evidente: dezvoltarea pieței financiare, dezvoltarea serviciilor profesionale, imobiliare (birouri), adică business cu valoare adăugată.
Pierde oare un astfel de stat impozitul pe profit (prin neimpozitare)?
Nicidecum, că oricum nu le putea impozita! Toate Convențiile privind evitarea dublei impuneri (Articolul 13 – Câștiguri de capital) prevăd că aceste câștiguri sunt impozitate în statul de rezidență al holdingului (de ex., Cipru, Luxemburg, Olanda, Malta, UAE, etc). Statele acestea înțeleseră deja cât de mult au de câștigat fiind prietenoase cu investitorii.
Cum de susțin eu o „neimpozitare”?
Sunt, probabil, vocea cea mai potrivnică scutirilor, excepțiilor, privilegiilor, fiscale sau de altă natură. Aici nu este însă vorba de așa ceva, ci despre eliminarea dublei impuneri (impozit pe profit + impozit pe dividende).
Pentru mine, companiile sunt o ficțiune juridică. Omul, investitorul este cel care există cu adevărat, cel care înființează aceste companii și în jurul lui trebuie gândită legislația, inclusiv cea fiscală.
Aduc aminte și ce susțin, încă din 2004, când am contribuit la introducerea cotei unice de 16%: impozitul pe venit egal cu impozitul pe profit (16%), dar și că impozitul pe profit + impozitul pe dividende = 16%, adică:
• Dacă dividendul provine dintr-o companie care a plătit impozit pe profit 16%, impozitul pe dividende trebuie să fie zero (16 + 0 = 16);
• Dacă dividendul provine dintr-o companie unde impozitul pe profit este zero (ex. holding care obține doar venituri neimpozabile), impozitul pe dividende trebuie să fie 16% (0 +16 = 16);
• Evident, intermediar, putem avea orice combinație de x +y = 16.
Mai aduc aminte și faptul că în 2016 propuneam modificarea definiției dividendului pentru a asimila dividendelor și profiturile parcate prin paradisuri fiscale (CFC Rules Focused on the UBO/OECD).
De ce scriu aceste lucruri? Ca să evităm discuții inutile pe subiectul „neimpozitării”:
• Dublă impozitare: NU;
• Dublă neimpozitare: NU;
• Impozitare: DA.
Interviu apărut în Bursa.ro
