Accesul la informațiile despre beneficiarii reali ai societăților și ai ONG-urilor va fi restrâns

Accesul la informațiile despre beneficiarii reali ai societăților și ai ONG-urilor va fi restrâns

Accesul la informațiile despre beneficiarii reali ai societăților și ai ONG-urilor va fi restrâns

 

Într-un efort de a echilibra transparența mediului de afaceri cu protecția datelor personale, au fost implementate modificări importante în ceea ce privește accesul la informațiile despre beneficiarii reali ai societăților și ai ONG-urilor. Conform Legii nr. 86/2025 privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aceste date vor putea fi consultate doar de către persoane sau organizații care pot demonstra un interes legitim. Aceste modificări au intrat în vigoare începând cu data de 26 mai 2025. Deși reduce riscul expunerii nejustificate a informațiilor despre beneficiarii reali și protejează societățile și ONG-urile de utilizări abuzive ale datelor, restricționarea accesului la aceste date poate în același timp și complica procesul de verificare a partenerilor de afaceri, obligând entitățile relevante să găsească mecanisme alternative în ceea ce privește auditul juridic.

Această inițiativă de reglementare vine ca răspuns la o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene din noiembrie 2022 (Hotărârea Curții de Justiție în cauzele conexate C-37/20 – Luxembourg Business Registers și C-601/20 – Sovim), care a stabilit faptul că accesul publicului larg la informațiile privind beneficiarii reali constituie o ingerință gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal. Ca urmare a acestei decizii, o directivă europeană oficializată anul trecut (Directiva 2024/1640) a modificat reglementările europene în vigoare și a introdus noile cerințe privind interesul legitim.

În conformitate cu prevederile directivei, România a implementat până la data de 10 iulie 2025 aceste modificări prin intermediul Legii nr. 86/ 2025 pentru a respecta cerințele stabilite în Directiva 2024/1640.

Ce presupun noile reguli?

În acest context în care legislația Uniunii Europene impune un echilibru între transparență și drepturile fundamentale ale persoanelor fizice, statul român a redefinit mecanismele prin care datele despre beneficiarii reali pot fi puse la dispoziția persoanelor și organizațiilor interesate.

Astfel, accesul la informațiile privind beneficiarii reali nu va mai fi generalizat, ci va fi condiționat de justificarea unui interes legitim.

Deși formulările sunt lapidare și nu oferă prea multe detalii, putem presupune că, pentru a primi date despre beneficiarii reali ai unor entități, solicitanții vor trebui să depună o cerere oficială, explicând motivele pentru care au nevoie de ele, iar autoritățile vor evalua fiecare solicitare în parte, urmând să acorde acces doar în cazurile în care cererea este justificată corespunzător în urma propriei evaluări interne.

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 86/2025, tipurile de date care pot fi obținute despre beneficiarii reali sunt următoarele: numele și prenumele, luna și anul nașterii, cetățenia și țara de reședință ale beneficiarului real, precum și informațiile privind natura și amploarea interesului generator de beneficii deținut.

Pentru societățile din România, această modificare aduce atât beneficii, cât și provocări. Pe de o parte, se reduce riscul expunerii nejustificate a informațiilor despre structura acționariatului și despre beneficiarii reali, protejând entitățile de eventuale utilizări abuzive ale datelor. În egală măsură, însă, accesul mai restrictiv la datele beneficiarilor reali poate îngreuna procedurile de audit juridic, necesitând mecanisme alternative pentru obținerea acestor informații, precum solicitarea directă a acestora de la partenerii contractuali.

 

Articol publicat în Juridice.ro

Share on LinkedIn
Related Posts