Codul muncii, modificat: au fost adăugate două noi zile libere legale pentru salariați
Codul muncii a fost actualizat, lista zilelor libere legale la care au dreptul angajații fiind extinsă printr-o lege publicată recent. Odată cu această modificare, 6 și 7 ianuarie au fost declarate zile nelucrătoare, iar numărul total de zilele libere la care au dreptul angajații din România a ajuns la 17. Noile zile libere vor fi acordate pentru prima oară în 2024.
Legea nr. 52/2023 a modificat Codul muncii, stabilind că zilele de 6 și 7 ianuarie (Boboteaza, respectiv Sfântul Ioan) sunt și ele zile libere legale, în care angajații nu lucrează. Cele două noi zile se adaugă celor 15 deja prevăzute de Codul muncii.
Vă reamintim că, în 2023, calendarul zilelor libere la care au dreptul angajații arată astfel:
• 7 aprilie – Vinerea Mare la catolici // 14 aprilie – Vinerea Mare la ortodocși;
• 9 aprilie (duminică) și 10 aprilie (luni) – Paștele catolic // 16 aprilie (duminică) și 17 aprilie (luni) – Paștele ortodox;
• 1 mai (luni) – Ziua Muncii;
• 1 iunie (joi) – Ziua Copilului;
• 4 iunie (duminică) și 5 iunie (luni) – Prima și a doua zi de Rusalii;
• 15 august (marți) – Adormirea Maicii Domnului;
• 30 noiembrie (joi) – Sfântul Andrei;
• 1 decembrie (vineri) – Ziua Națională a României;
• 25 decembrie (luni) și 26 decembrie (marți) – prima și a doua zi de Crăciun.
Angajatorii sunt obligați să acorde timp liber salariaților în aceste zile, altfel riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Reglementarea este obligatorie indiferent dacă vorbim de sectorul privat sau cel bugetar.
Conform Codului muncii, pentru domeniile unde activitatea nu poate fi întreruptă, angajații trebuie să primească compensații sub formă de zile libere, acordate în următoarele 30 de zile de către angajator. Dacă nu se pot oferi zile libere, angajații trebuie să primească un spor salarial ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.
Merită reamintit că pentru personalul din sectorul bugetar, numărul zilelor libere este chiar mai mare în 2023. Pe lângă cele prevăzute de Codul muncii, Guvernul a decis prin HG 1.555/2022 (publicată în 29 decembrie 2022) reglementarea unor zile libere suplimentare salariaților care lucrează la stat. Este vorba despre 23 ianuarie (luni), 2 iunie (vineri) și 14 august 2023 (luni), acestea fiind acordate ca „punți”, astfel încât să creeze trei mini-vacanțe cu ocazia unora dintre sărbătorile legale deja reglementate de Codul muncii. Astfel, personalul din sectorul bugetar va beneficia de un weekend prelungit cu ocazia Zilei Copilului și a sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului (1 – 4 iunie, respectiv 12 – 15 august 2023). De o mini-vacanță similară au avut parte salariații bugetari și în 21 – 24 ianuarie, cu ocazia Zilei Principatelor Române.
Trebuie subliniat, însă, că aceste zile libere suplimentare acordate personalului din sectorul bugetar au un regim special, astfel că, spre deosebire de cele reglementate de Codul muncii, acestea trebuie să fie recuperate. Prin HG nr. 1.555/2022, Guvernul a stabilit și perioadele pentru aceste recuperări – ziua de 2 iunie trebuie recuperată până cel târziu la 30 iunie, iar ziua de 14 august, până în 31 august 2023.
Și angajatorii din mediul privat pot să ofere propriilor salariați astfel de zile libere suplimentare, însă este necesar să stabilească prin documente interne, cum ar fi contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, o procedură concretă pentru acordarea lor și regimul lor juridic (dacă sunt zile cu recuperare sau nu, în ce condiții se face recuperarea – prin adăugarea unei zile suplimentare de lucru în week-end sau prin prelungirea programului zilnic de lucru etc.).
Articol apărut în Business-Mark.ro