Tichetele acordate angajaților au valori maxime mai mari din octombrie
Începând cu luna octombrie 2024, mai multe categorii de tichete acordate angajaților vor beneficia de majorări, conform unor ordine recent publicate în Monitorul Oficial. Aceste creșteri vizează tichetele culturale, de masă și de creșă, toate având noi valori maxime care se vor aplica din această lună și inclusiv în prima parte a anului 2025.
Aceste modificări ale plafoanelor maxime pentru anumite tichete vor permite companiilor să acorde angajaților beneficii avantajoase din punct de vedere fiscal puțin mai mari. Trebuie remarcat însă că modificările nu sunt unele semnificative.
Majorarea tichetelor culturale
Conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 4.680/2024, valoarea maximă a tichetelor culturale a fost majorată pentru semestrul II al anului 2024. Astfel, noile valori aplicabile sunt:
• 220 lei/lună pentru tichetele acordate lunar;
• 440 lei/eveniment pentru tichetele acordate ocazional per eveniment.
Aceste valori vor fi valabile până în luna martie 2025 inclusiv. Anterior, valoarea maximă a tichetelor culturale era de 210 lei/lună și 430 lei/eveniment. Această ajustare reflectă o creștere de doar 10 lei pentru fiecare categorie de tichete culturale, care pot fi utilizate pentru achiziționarea de bunuri și servicii culturale, cum ar fi bilete la spectacole, cărți sau abonamente la muzee.
Creșterea valorii tichetelor de masă
Tot începând cu luna octombrie, valoarea maximă a tichetului de masă va crește la 40,04 lei, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 4.679/2024. Creșterea, care reprezintă de fapt o indexare a valorii în funcție de inflație, este de patru bani față de valoarea anterioară de 40 lei și se va aplica atât în semestrul II al anului 2024, cât și în primele luni din 2025 (ianuarie, februarie și martie).
Legea 165/2018 stipulează că tichetele de masă reprezintă alocații de hrană oferite angajaților pentru acoperirea cheltuielilor cu masa sau achiziționarea de produse alimentare. Angajatorii pot să ia în considerare această modificare atunci când stabilesc cuantumul tichetelor de masă, însă le reamintim că suma de 40,04 lei este maximul permis, ceea ce înseamnă că ei pot acorda tichete cu o valoare mai mică decât acest prag maximal stabilit de legislație.
Tichetele de creșă: Noua valoare aplicabilă din octombrie
Angajatorii care acordă tichete de creșă angajaților părinți trebuie să țină cont că, începând cu 1 octombrie 2024, valoarea maximă a unui tichet de creșă crește la 660 de lei, conform Ordinului comun al MF și al Ministerului Muncii nr. 5.339/2.025/2024. Această majorare vine după o altă creștere de 20 de lei aplicată în aprilie 2024, când valoarea tichetului ajunsese la 640 lei.
Tichetele de creșă sunt destinate părinților care nu beneficiază de concediu de creștere a copilului și care își duc copiii la creșă sau îi lasă în grija unei bone autorizate. Angajatorii pot acorda aceste tichete lunar, fără ca acestea să fie supuse contribuțiilor sociale obligatorii, însă trebuie să respecte limita maximă stabilită de lege, de 660 de lei.
Din păcate, majorările mai sus menționate sunt departe de a fi importante, așa încât, și dacă angajatorii optează să majoreze aceste beneficii / valoarea tichetelor acordate angajaților, angajații nu vor observa modificări semnificative ale beneficiilor.
Remarcăm în același timp că, din păcate, în ultimii ani, în Codul fiscal au fost introduse diverse limitări ale beneficiilor neimpozabile, așa încât aceste creșteri nesubstanțiale ale valorilor unor tichete nu contrabalansează alte micșorări de beneficii. Cu titlu de exemplu, începând cu ianuarie 2024, plafonul neimpozabil al abonamentelor fitness a fost redus de la 400 euro / an la 100 euro / an, acest beneficiu fiind unul dintre cele mai populare tipuri de beneficii acordate de angajatori.
În măsura în care angajatorii vor opta să majoreze valoarea tichetelor acordate angajaților, aceștia vor trebui să aibă în vedere:
• Revizuirea politicii de beneficii: Angajatorii care doresc să majoreze valoarea tichetelor acordate ar trebui să-și actualizeze politicile interne privind acordarea acestor tichete, conform noilor reglementări. Comunicarea acestor schimbări către angajați este de asemenea esențială pentru a asigura transparența.
• Bugetarea corespunzătoare: Odată cu aceste ajustări, angajatorii trebuie să își revizuiască, dacă este necesar, bugetele pentru a reflecta creșterile valorilor tichetelor. Chiar dacă majorările nu sunt foarte mari, ele pot influența costurile lunare în funcție de numărul de angajați eligibili.
• Respectarea termenelor: Noile valori se aplică din octombrie 2024 și rămân în vigoare până în martie 2025.
Următoarea ajustare a valorii tichetelor ar urma să aibă loc, conform practicilor din ultimii ani, în luna aprilie.
În contextul în care salariile din păcate nu au ținut pasul cu majorările de prețuri, mărirea plafoanelor beneficiilor neimpozabile sau a plajei de beneficii neimpozabile ar putea fi o variantă mai accesibilă de susținere a angajatorilor și angajaților.
Articol apărut în Juridice.ro