Directiva salariilor minime în UE, sub amenințarea anulării. Ce impact ar putea avea asupra României, care a transpus-o deja?
La jumătatea lunii ianuarie avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), Nicholas Emiliou, a emis o opinie care zguduie fundamentele Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate. În analiza sa detaliată, acesta a recomandat anularea completă a directivei, argumentând că Parlamentul European și Consiliul UE au încălcat tratatele fundamentale ale Uniunii prin adoptarea acesteia.
Opinia avocatului general a fost emisă în contextul unei acțiuni intentate de Regatul Danemarcei la CJUE împotriva Directivei privind salariile minime. Danemarca, susținută de Suedia, a contestat legalitatea directivei, susținând că aceasta încalcă principiul competenței limitate a Uniunii Europene, consacrat în tratatele fundamentale.
Acțiunea Danemarcei vine pe fondul unei tradiții nordice de autonomie în negocierea condițiilor de muncă, în care salariile sunt stabilite exclusiv prin acorduri colective între angajatori și sindicate, fără intervenția statului. Directiva a fost percepută de aceste state ca o amenințare la adresa modelului practicat de ele, în care partenerii sociali joacă un rol central, iar reglementările la nivel național sunt minimale.
În timpul procedurii, avocatul general a analizat dispozițiile directivei și le-a raportat la limitările impuse de articolul 153(5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care exclude competența UE în privința „remunerației, dreptului de asociere și dreptului la grevă”. În opinia sa, anumite articole ale directivei interferează direct cu aceste domenii protejate, depășind astfel mandatul conferit Uniunii prin tratate.
Printre altele, directiva cere statelor membre să promoveze negocierile colective și să stabilească salarii minime adecvate bazate pe criterii precum puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor și rata de creștere a acestora. Aceste dispoziții, susține avocatul general, reprezintă o interferență directă cu competențele exclusive ale statelor membre în stabilirea politicilor salariale.
Fundamentele contestării Directivei
Avocatul general al CJUE a argumentat că articolele directivei care impun statelor membre să stabilească proceduri și criterii pentru salariile minime adecvate contravin clar articolului 153(5) TFUE. Articolele 4 și 5 ale directivei, în special, sunt văzute ca reglementări care interferează cu modalitățile prin care statele membre decid nivelul salariilor și procesul de negociere colectivă.
Un alt punct central al opiniei avocatului Nicholas Emiliou este că directiva nu doar sprijină un cadru pentru salariile minime, ci stabilește criterii clare pentru evaluarea și actualizarea acestora, cum ar fi rata de creștere a salariilor ori nivelul de trai. Aceasta, arată avocatul general, reprezintă o încălcare a competenței exclusive a statelor membre în privința politicilor salariale.
Ce înseamnă pentru România, care a transpus deja directiva salariilor minime adecvate?
România a transpus deja parțial Directiva salariilor minime, implementând măsuri pentru a sprijini negocierile colective și pentru a ajusta anual nivelul salariului minim pe baza unui mecanism clar, previzibil și obiectiv. În ciuda acestui progres înregistrat de țara noastră, unde salariul minim a crescut mai degrabă arbitrar de-a lungul timpului, fără să existe o coerență sau o predictibilitate pentru actorii sociali, recomandarea avocatului general ridică semne serioase de întrebare cu privire la viitorul și continuitatea acestor reglementări în cazul în care directiva este anulată.
Pentru România, directiva a fost un pas important în încercarea de a reduce disparitățile salariale și de a alinia politicile naționale cu standardele europene, mai ales în contextul în care statul român, alături de alte state din Europa Centrală și de Est, s-a confruntat cu presiuni semnificative pentru a armoniza nivelurile salariilor minime și pentru a reduce disparitățile economice existente între statele membre.
Dacă CJUE decide să anuleze directiva, România și celelalte state membre ar putea reveni la autonomia anterioară în ceea ce privește stabilirea salariului minim. O astfel de decizie ar putea submina obiectivele Uniunii Europene de convergență socială și economică, afectând mai ales statele membre cu salarii minime mai mici, cum este și țara noastră. De asemenea, o asemenea decizie ar pune în discuție capacitatea UE de a interveni în domenii sociale sensibile, cum este remunerarea, pentru a reduce inegalitățile între statele membre.
În timp ce o decizie de anulare a directivei ar putea oferi Guvernului român flexibilitate în elaborarea politicilor de salarizare, ar putea slăbi și cadrul unitar european care urmărea să reducă inegalitățile salariale și ar crea incertitudine cu privire la viitorul standardelor salariale în UE.
În mod particular, lucrătorii cu venituri mici ar putea fi cei mai afectați, mai ales în contextul unei economii naționale care încă se confruntă cu provocările post-pandemice și cu inflația ridicată. Pe de altă parte, unele sectoare economice ar putea saluta anularea directivei, văzând-o ca pe o oportunitate de a reduce costurile operaționale.
Ce urmează?
Deși opinia avocatului general nu este obligatorie, ea are un impact semnificativ asupra deciziilor CJUE, oferind de multe ori detalii indirecte despre viitoarea poziționare a instanței în această discuție. O eventuală anulare a directivei ar stabili un precedent major, clarificând limitele competențelor UE în raport cu statele membre în domeniul politicilor sociale și economice.
Pentru România, dezbaterea asupra salariului minim rămâne o provocare continuă între nevoia de a proteja lucrătorii vulnerabili și imperativul de a menține competitivitatea economică. Rămâne de văzut cum va naviga Guvernul această situație delicată și care vor fi pașii următori pentru a asigura un echilibru între standardele europene și realitățile locale.
Într-un climat economic și social în continuă schimbare și marcat de incertitudini, soarta Directivei salariilor minime rămâne un subiect de maximă importanță pentru România și pentru întreaga Uniune Europeană. Decizia CJUE, așteptată în lunile următoare, va fi un moment definitoriu pentru că va clarifica nu doar viitorul acestei directive, ci și viitorul politicilor sociale în Uniunea Europeană, dar și limitele competențelor UE în domenii sensibile precum remunerarea.
Articol apărut în Juridice.ro