Începând cu 1 ianuarie 2025 au devenit aplicabile reglementările europene privind raportările nefinanciare de durabilitate (sustenabilitate) a afacerilor pentru multe dintre companiile din România
În primul rând, trebuie înțeles cui i se aplică noile cerințe de raportare ESG (Environment, Sustainability and Governance)?
Ordinul MF nr. 85/2024 spune că sunt obligate la a întocmi raport de durabilitate din 2025 “entitățile mijlocii și mari (…) care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii: a) totalul activelor: 17.500.000 lei (echivalentul a 3.946.953 euro); b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei (echivalentul a 7.893.906 euro); c) numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50. ”
Erau obligate să raporteze încă din anul 2024 societățile care îndeplineau criteriile de mai sus, dar aveau peste 500 de angajați și erau de interes public.
Un aspect important: filialele din România nu fac un raport separat de cel al societății-mamă, dar analiza filialei și informațiile despre activitatea sa în România trebuie să se regăsească în raportul societății-mamă. Dacă societatea-mamă nu e obligată la raportare, devine aplicabil un Regulament UE care include informații despre abordarea temelor de raportare standard in acest caz.
Este foarte interesant de observat faptul că sfera de aplicabilitate a obligațiilor de raportare pare că a fost extinsă prin Ordinul Ministerului de Finanțe nr. 85/2024 față de prevederile Directivei 2022/2464. Conform Directivei, întreprinderile mici și mijlocii ar fi trebuit să fie obligate să realizeze și să publice raport de durabilitate începând cu anul financiar 2026, însă Ministerul nostru de Finanțe decis că vor începe acest tip de raportare din 2025.
Cum se face această raportare ESG?
Raportul de durabilitate este parte din raportul financiar anual al administratorilor, dar acoperă aspecte nefinanciare în legătură cu dezvoltarea durabilă a afacerii. Cu alte cuvinte, e vorba despre o declarație a administratorilor dar care trebuie să fie în acord cu cifrele, cu datele financiare, cu reglementările interne, cu contractele, cu conduita partenerilor de afaceri și a contractorilor, cu diversele incidentele apărute în legătură cu una sau mai multe dintre temele de raportare. La baza întocmirii raportului vor sta analize de due diligence pe fiecare segment din afacere care are legătură cu standardele ESG.
Până acum, multe companii care nu aveau neapărat obligația de raportare au ales să publice diverse forme de rapoarte de durabilitate, însă puține dintre aceste raportări sunt construite, relevă și reflectă acele detalii esențiale despre modul în care o afacere respectă sau nu standardele minime de protecție a mediului, drepturile fundamentale ale omului, principiile anticorupție și alte subiecte obligatorii de raportat.
Dar ce anume se raportează? Care sunt subiectele obligatorii de raportat?
Conform Regulamentului Delegat al Comisiei Europene privind standardele/temele de raportare, fiecare companie își va analiza (sub format tip due diligence) și va raporta în ce măsură fiecare din activitățile sale economice are un impact sau reprezintă vreun risc sau reprezintă vreo oportunitate cu privire la următoarele chestiuni:
DE MEDIU:
1. Schimbări climatice – adaptarea la schimbările climatice, limitarea efectelor asupra schimbărilor climatice și energie electrică cu privire la eficiență, surse regenerabile, taxonomie;
2. Poluare – poluarea aerului, a apei, a solului, a organismelor vii și a resurselor alimentare, substanțe care pot fi periculoase, plastice și microplastice;
3. Resursele de apă și cele marine – consumul de apă, deversări, exploatarea comercială a apelor și a resurselor marine;
4. Biodiversitate și ecosisteme – cum este afectată biodiversitatea și ecosistemele, cum sunt folosite terenurile și subsolurile;
5. Economie circulară – utilizarea resurselor și a serviciilor, deșeuri.
SOCIALE:
Social 1 – Despre propria forță de muncă:
a. Condițiile de muncă – locuri de muncă sigure, timpul de lucru, salarii adecvate, dialog social, libertatea de asociere, existența sindicatelor, negociere colectiva, contracte colective de munca, despre drepturi legate de informarea, consultarea și participarea lucrătorilor, despre echilibru între viața profesională și cea privată, despre SSM;
b. Egalitatea de șanse și tratament – plată egală la munca egală, tratament egal în formarea și dezvoltarea competentelor, despre nediscriminare la angajare, despre incluziunea diversității umane, despre măsuri împotriva violenței și hărțuirii la muncă;
c. Alte aspecte legate de muncă – despre munca minorilor, despre munca forțată, despre locuirea inumană în legătură cu munca, despre confidențialitate.
Social 2 – Aceleași teme din standardele componentei Social 1 sunt analizate și raportate și cu referire forța de muncă a contractorilor/subcontractorilor/partenerilor de afaceri
Social 3 – Impactul asupra comunităților influențate de activitatea economică respectivă:
a. Drepturile economice, sociale și culturale ale comunităților – hrană și locuințe adecvate, apă, sol, salubritate, despre afectarea terenurilor, despre aspecte ce țin de securitatea din zonă;
b. Drepturile civile și politice ale comunităților – libera exprimare, libertatea de asociere, respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
c. Drepturile populațiilor indigene – despre autodeterminare, consimțământ și protecția valorilor culturale.
Social 4 – Protecția consumatorilor:
a. Informarea consumatorilor/utilizatorii finali – despre confidențialitate, dreptul la petiționare, accesul la informații utile;
b. Siguranța consumatorilor/utilizatorilor finali – despre sănătate, siguranță, protecția copiilor;
c. Incluziunea socială a consumatorilor/utilizatorilor finali – nediscriminare, accesul la produse și servicii, practici de comerț responsabile.
DE GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ:
Aici se prezintă cultura corporativă – modul în care sunt tratați avertizorii de integritate, despre lobby-ul politic și implicarea în politică, despre sponsorizări, despre alte plați facilitatoare sau corupție.
În cazul în care, din analiza proprie, administratorii unei societăți obligate la raportare concluzionează că afacerea lor nu produce impact semnificativ, nu prezintă riscuri și nici oportunități nu prea li se arată în legătură cu standardele acestea de durabilitate de mai sus, ei vor trebui să publice în raport motivele pentru care au ajuns la acea concluzie, detaliind și care sunt elementele/datele/informațiile concrete pe care s-au bazat.
Iar în cazul filialelor, colectarea de date și livrarea de informații corecte și complete pentru raportul integrat este la fel de importantă ca și pentru companiile-mamă. Chiar dacă administratorul local nu e obligat să dea acea declarație pe proprie răspundere de raportare nefinanciară de sustenabilitate, raportul global ESG va reflecta și ce se întâmplă la filiala din România.
În concluzie, de anul acesta, fiecare companie obligată la raportare își va privi activitatea prin niște lentile noi. Ca rezultatul să fie bun, probabil că va fi nevoie de schimbări. Fie că va fi nevoie să își creeze noi reglementări și proceduri interne, fie că e necesar să își schimbe clauze ale contractelor comerciale, fie că își schimbă documentații de achiziție, fie că trebuie să îndeplinească noi condiții la ofertare, fie că își îmbunătățește felul în care este pregătită sau gestionată forța de muncă sau relația cu consumatorii, sau relația cu partidele politice sau cu comunitățile, fie că își regândesc cultura corporativă în general, toate aceste măsuri (și multe altele) născute din obligația legală de a respecta standardele ESG de durabilitate au devenit o realitate a companiilor a mediului de afaceri românesc. Iar asta nu se poate face doar de câțiva specialiști ESG, ci fiecare bucățică relevantă a afacerii trebuie deconstruită și reconsiderată astfel încât administratorii să poată declara realități sustenabile.
Articol apărut în Juridice.ro