Taxarea muncii cinci modificări fiscale recente pe care orice angajator ar trebui le cunoască

Taxarea muncii – cinci modificări fiscale recente pe care orice angajator ar trebui să le cunoască

Taxarea muncii – cinci modificări fiscale recente pe care orice angajator ar trebui să le cunoască

 

OG nr.16/2022 a modificat substanțial Codul fiscal, venind cu noutăți majore în toate ariile fiscalității. În ceea ce privește taxarea muncii, actul normativ a adus cinci modificări majore de care orice angajator trebuie să țină cont în structurarea bugetului de salarii, atât în perioada următoare, cât mai ales începând cu anul 2023.

Majorarea contribuțiilor la contractele part-time

Începând cu veniturile lunii august, pentru contractele de muncă cu normă parțială se plătesc din nou contribuții sociale (CAS și CASS) la nivelul salariului minim aferent unei norme întregi, și nu în funcție de venitul efectiv realizat de salariatul angajat cu timp parțial, dacă salariul obținut de angajatul cu timp parțial este mai mic decât salariul minim pe economie.

Există mai multe excepții, printre care: salariații care prin două sau mai multe contracte din aceeași lună realizează venituri mai mari decât salariul minim brut; elevii și studenții cu vârsta de până la 26 ani; ucenicii cu vârsta de până la 18 ani; pensionarii pentru limită de vârstă.

Este foarte important de reținut că aceste contribuții suplimentare trebuie plătite obligatoriu de angajatori, ordonanța precizând expres că „diferența (dintre actualele contribuții și cele mărite) se suportă de către angajator/plătitorul de venit în numele angajatului/beneficiarului de venit”.

Se introduce un nou plafon pentru acordarea beneficiilor extrasalariale

Începând din 2023, beneficiile extrasalariale vor fi scutite de impozit și contribuții sociale doar în limita unui plafon lunar, care se aplică pentru toate beneficiile cumulate. Mai exact, va fi vorba de plafon lunar de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat în care vor intra, printre altele: prestațiile primite în baza clauzei de mobilitate, contravaloarea hranei acordate salariaților prin catering sau în sistem propriu (nu și tichetele de masa, atenție!), contribuțiile facultative la pensii,  primele de asigurare voluntară de sănătate, banii de telemuncă, contravaloarea serviciilor turistice acordate de angajatori, decontarea chiriei când salariatul nu deține locuință.

Angajatorii vor putea alege ordinea în care veniturile respective se includ în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază, respectând în același timp și plafonul fiscal stabilit de Codul fiscal, ca și până acum, specific pe fiecare tip de beneficiu (spre exemplu, în cazul contribuțiilor facultative la pensii, angajatorii pot oferi acest beneficiu salariaților, dar deductibilitatea sa este permisă doar în limita a 400 de euro/an).

Se modifică major sistemul de deduceri personale de care pot beneficia salariații

Tot de anul următor, deducerea de care poate beneficia un salariat la locul de muncă unde are funcția de bază va avea, spre deosebire de forma actuală, două componente: – deducerea personală de bază, care se va acorda diferențiat în funcție de anumite praguri de venit și numărul de persoane în întreținere, precum și o deducere suplimentară, acordată punctual anumitor salariați menționați expres de ordonanță.

Pentru deducerea de bază, se majorează pragul de venit pentru care angajații beneficiază de deducere, în sensul în care acesta nu va mai fi ca până acum o sumă fixă (de 3.600 de lei), ci va fi salariul minim brut la care se adaugă suma de 2.000 lei, ceea ce va permite mai multor salariați să primească acest beneficiu.

Modificări la facilitățile fiscale acordate pentru domeniile construcții & agro-alimentar

Începând chiar din luna august, pragul de venituri care permite aplicarea facilităților fiscale din construcții și sectorul agro-alimentar a fost modificat. Astfel, salariul maxim pentru care se mai pot acorda reducerile de taxe salariale prevăzute pentru aceste domenii este cel de 10.000 de lei brut (față de 30.000 de lei brut, în prezent).

De asemenea, facilitățile fiscale acordate în aceste domenii de activitate vor fi restrânse chiar și mai mult din 2023, când va intra în vigoare o nouă limitare, care stabilește că începând de anul următor reducerile de taxe vor fi acordate exclusiv contractelor de muncă, nu și altor raporturi similare. În acest moment, până va intra în vigoare această modificare, facilități fiscale sunt aplicabile și contractelor de mandat sau celor de administrare , precum și celor care lucrează ca interni ori ucenici, aceste variante urmând să fie eliminate de la aplicarea regimul fiscal mai favorabil, începând cu 1 ianuarie 2023.

Scutirile de impozit pentru angajații din sectorul HORECA, eliminate și ele

Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific, care permite aplicarea unui regim fiscal special pentru companiile care activează în domeniul HORECA, va fi abrogată de la 1 ianuarie 2023, astfel că toți operatorii care l-au aplicat până acum vor trebui să opteze pentru alte regimuri fiscale (impozit pe veniturile microîntreprinderii sau impozit pe profit). Ca urmare a dispariției impozitului specific, inclusiv scutirea de impozit de care beneficiau angajații sezonieri din sectorul HORECA va fi eliminată, astfel că și acești salariați cu contracte de muncă pe perioadă determinată vor trebui să plătească impozitul pe venit în cotă integrală de 16%.

Articol apărut în Business-Mark.ro

Share on LinkedIn
Related Posts